Îngrijirea pielii în sezonul rece. Câteva sfaturi utile și de efect

îngrijirea pielii în sezonul rece

Odată cu sosirea sezonului rece, ne confruntăm cu o serie de provocări, dar și de probleme care pot apărea la nivelul pielii: uscare, descuamare, roșeață, acnee, etc. Fiecare femeie este unică și are un anumit tip de piele, care trebuie să fie îngrijită în funcție de nevoile sale. Este esențial să acordăm atenție pielii și să prevenim eventualele afecțiuni care pot apărea.

De obicei, temperaturile scăzute asociate cu sezonul rece afectează pielea, făcând-o mai uscată. De aceea, trebuie să urmăm anumiți pași în rutina noastră de îngrijire. În acest sens, este necesar să acordăm o mai mare atenție produselor cu efect de hidratare, de protecție și care să aibă ingrediente active hrănitoare.

Iată câteva sfaturi utile pentru îngrijirea tenului în sezonul rece:

Demachiază-ți în fiecare zi tenul

Chiar dacă nu te machiezi în ziua respectivă, tenul tău poate aduna impurități de-a lungul zilei și va avea nevoie să fie curățat, atât dimineața cât și seara. Demachierea este un gest pe care nu trebuie să îl sari niciodată din rutina zilnică. Pentru o demachiere cât mai simplă și eficientă, folosește demachiantul Bi-Phase Elixir de la Iehana. Este adaptat pentru ochii sensibili, curăță în profunzime tenul, iar ingredientele active (apă Kangen, extracte de lotus, mușețel și gălbenele) vor conferi tenului un aspect mat și tonic.

demachiere cu Bi-Phase Elixir
demachierea cu Bi-Phase Elixir

Alege creme cu efect intens de hidratare

Vântul, frigul, elementele specifice sezonului rece ne usucă pielea mai mult decât în mod normal, de unde și importanța pe care trebuie să o acordăm produselor de hidratare. În acest sens, este recomandat să folosești o cremă cu efect puternic de hidratare, iar noi te invităm să utilizezi o cremă de față pentru ten uscat și sensibil, potrivită ca și cremă de zi și de noapte. În compoziția sa, are 7 surse bioactive pentru hidratare, 7 surse bioactive pentru hrănire, 6 surse bioactive pentru calmare a tenului, 12 surse bioactive de regenerare. Așadar, toate aceste elemente vor fi benefice tenului și îl vor ajuta să se adapteze schimbărilor de temperatură. Astfel, vă veți menține tenul cât mai fin, datorită ingredientelor blânde (gălbenele, apă japoneză Kangen, ulei de migdale, sâmburi de struguri).

De asemenea, pentru corp, este necesar să alegi o cremă de corp cu o compoziție cât mai grasă cu efect de hidratare.

Folosește măști de față hidratante și regeneratoare

Pe lângă crema de față, în ritualul tău, trebuie să incluzi și o mască pe care o poți folosi o dată pe săptămână. În sezonul rece, pielea are un ritm mai lent de regenerare, este mai fragilă și luptă mai greu împotriva frigului din mediul exterior. În acest sens, este indicat să folosești o mască ce va avea efecte și mai puternice de hidratare și regenerare a tenului, atât de necesare în sezonul rece. Printre produsele Iehana, recomandăm o mască de foarte bună calitate, masca Purple Mud, cu mai multe tipuri de argilă, platină și aur. Deja sună minunat, nu? Beneficii? Arată și miroase foarte bine, pielea va fi netedă, hidratată, regenerată după utilizare. Te vei simți energică și vei radia!

Iehana Purple Mud
mască de față Iehana Purple Mud cu aur și platină

Tenul este adesea cel mai expus la frig, dar nu trebuie să neglijăm nici restul corpului

Nu uita să îți protejezi mâinile

În sezonul rece, de multe ori, spunem că ne îngheață mâinile atunci când ieșim afară. De aceea, pentru a evita mâinile uscate și crăpate, aplică zilnic o cremă de mâini hidratantă. O poți alege pe cea de la Iehana, Multi-Miracle. Având 40 ml, o poți purta oriunde, pentru a-ți fi la îndemână oricând ai nevoie. Avantajul acestei creme este că ea poate fi aplicată și pe față.

 

ingrediente cosmetice Iehana

Alege produse cu ingrediente naturale

Pielea noastră are nevoie să respire, iar produsele cu multe elemente chimice nu fac decât să-i atace țesutul.

Pentru a evita orice iritații sau neplăceri legate de ingredientele chimice, ai la îndemână acum mai multe branduri pe site-ul nostru care folosesc ingrediente naturale și creează produse prietenoase cu mediul. Iehana este unul dintre ele.

 

Mănâncă cât mai sănătos și bea apă

Sănătatea pielii trece și ea prin farfurie. Îngrijirea pielii are mare legătură și cu alimentele cu care ne hrănim. Alege produse cât mai nutritive, cu vitamine, cu proteine, cu acizi grași, cât mai puțin procesate și include în dieta ta multe fructe și legume.

De asemenea, nu uita să bei 2 litri de apă zilnic. Chiar dacă organismul tău nu cere această cantitate în sezonul rece, totuși e bine să te hidratezi, bând apă, ceaiuri, sucuri naturale și consumând supe sau ciorbe care vor însuma cei 2 litri de apă.

consuma apa

 

Fă dușuri mai scurte și evită băile lungi în cadă

Deși pentru noi e mult mai tentant să alegem să facem o baie lungă în cadă cu apă fierbinte, sare de baie, spumă și lumânări parfumate, totuși este contraindicat acest gest. Atunci când ne expunem acestui tip de baie, celulele grase de la nivelul pielii care au rol de hidratare sunt eliminate mai ușor. De aceea, e mai bine să optăm pentru un duș scurt.

Concluzii despre îngrijirea pielii în sezonul rece

Acestea sunt câteva sfaturi pentru a asigura un nivel optim de hidratare a pielii în timpul sezonului rece. Îngrijirea pielii trebuie să constituie o prioritate și ar trebui să ne dezvoltăm în timp un adevărat ritual de îngrijire al pielii pe care să îl respectăm cu strictețe. Nu doar că va fi necesar pentru sănătatea pielii, dar ne vom simți și mai relaxate, ca și cum am avea un spa la noi acasă.

Iar tu? Ce fel de produse folosești pentru îngrijirea pielii și a tenului în sezonul rece?

 


Acest articol este un Guest Post și a fost scris de Laura, de la Flori din călimară, blog partener Olive’s Life Romania.

Lasă un răspuns

×

Salut!

Ai o întrebare? Click mai jos pentru a începe o conversație pe WhatsApp sau trimite un email la contact@oliveslife.ro

×